„Femeia este ca timpul, eterna, proaspata, frumoasa, este perpetuarea speciei, mentinerea vietii. Deci nu are varsta, ci doar exista, avand cea mai frumoasa sarcina din Univers.”
Am 30 de ani :))....
Se vorbeste de „criza femeii de 30 de ani” ca despre un obstacol dificil . Mi-a fost teama de marele 30, tin minte ca anul trecut mi-am innebunit mama si prietenele care aveau 30 de ani impliniti.La 15 ani am avut primul prieten ( mai tarziu iubit :D), iar in week-end-uri pierdeam timpul cu tot felul de activitati cu gashca nebuna sau trupa de fete vesele, schimburi de haine prin rotatie, plecari pe furis in discoteca...cred ca tineau loc de confirmare a feminitatii :) . . Mi-am jurat ca la 30 de ani sa fiu o FEMEIE fericita.
La 22 de ani, am cunoscut un barbat care indeplinea toate cerintele barbatului ideal (sot dedicat si un tata responsabil).La 23 de ani m-am mutat in lumea lui ( Germany) si totul mi se parea roz, a inceput o noua viata-cea in lumea fara mama si tata, dar eram happy -eram in lumea lui si cu el. La 28 de ani ( aproape 29) am ramas insarcinata ( pt. a doua oara-prima sarcina am pierdut-o) si eram cea mai fericita femeie, cu toate ca nu mai eram cu el... barbatul ideal. Nu conta, eram insracinata si ma rugam sa se termine cu bine. Din pacate stresul cu el, plecatul pe furis de acasa, minciuna si jocul meschin pe care-l aborda la fiecare intalnire a noastra, m-a facut sa ma simt din ce in ce mai rau si s-a intamplat ceea ce nu-mi doream. Au trecut lunile si eu mi-am revenit fizic, dar psihic si emotional eram la pamant. Cu ajutorul familiei ( o parte, nu intru in amanunte) si a prietenilor m-am ridicat incet. Imi doream sa plec de aici, ACASA la mama, aveam nevoie de ea....dar jocul lui m-a tinut aici, speranta ca va redeveni barbatul ideal m-a facut sa lupt....si luptam de una singura cu morile de vant. La 29 de ani, am hotarat sa ne despartim, mare durere in suflet, eu inca mai speram...si-l asteptam acasa.
30 de ani-
Nu stiu daca traiesc criza existentiala de la 30 de ani. Am iubit mult si am fost ranita mult ..poate dublul iubirii mele...dar nu mai conteaza, am invatat.....nu pot decat sa ma bucur de criza existentiala pe care o traversez acum ....( adica de cateva zile). Nu mi-a spus nimeni ca, la 30 de ani, se poate sa te indragostesti repede...mai rau ca la 15 ani :))) ciudata criza femeii la 30 de ani..hmmmm adica e ciudata criza mea :)))) Mi.-a fost frica de varsta asta..de marele 30 :)), dar totodata ma bucur ca-l am ( pe cine? :))) pe maretul). Nu stiu daca tot ceea ce am facut pana acum a fost bine , daca tot ce am facut a meritat.....stiu doar ca am 30 de ani si mi-e bine...si nu-mi pare rau de ce am trait pana acum. Simt ca este perioada in care ma delimitez cu usurinta de ceea ce nu-mi place, nu mai am ambitia de a impresiona...este perioada in care pun capat adolescentei si incep sa ma concentrez asupra mea...a noastra :) Daca pana la 30 de ani am experimentat, testat si gustat din ceea ce am crezut ca-mi place, la 30 de ani nu mai pierd timpul aiurea si imi iau de pe ``raftul vietii`` exact ceea ce am nevoie si acum stiu cu siguranta ce-mi place si mai important..CE VREAU!
Nu mai am timp sa ma joc de-a (cu)dragostea, nici nervi sa joc iarasi rolul ``adolescentei``....sunt Femeia care are nevoie de tine.. de ce? Pentru ca esti jumatatea mea, acea jumatate care lipseste din INTREGUL nostru.
Te-am descoperit tarziu...chiar foarte tarziu, cand eu nu mai credeam in dragostea adevarata...
...e timpul sa merg ACASA....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.